Adresez salutul meu personal tuturor care vizitează această pagina web, iar din partea comunităţii pe care o reprezint, urez bun venit celor care deschid acest site, pentru a afla cât mai multe despre comuna Muntenii de Jos. Aveţi în aceste pagini o imagine de ansamblu a comunei Muntenii de Jos, acest site se doreşte a fi un instrument de comunicare rapid şi eficient între Primărie şi cetăţenii comunei, dar şi o modalitate de a ne face cunoscuţi în ţară şi peste hotare, să transpunem peste tot în lume trecutul şi prezentul localităţii şi pentru a-i deschide viitorul, promovându-i imaginea. Sper că prin informaţiile pe care le vom furniza, vom crea un permanent contact cu tot ce se întâmplă în comuna Muntenii de Jos. Ca primar al comunei Muntenii de Jos, îmi declar întreaga disponibilitate pentru ca Primăria şi Consiliul Local să devină parteneri de dialog cu locuitorii în slujba cărora îmi desfăşor întreaga activitate. Stimaţi vizitatori ai acestui site, răsfoiind informaţiile şi imaginile despre comuna Muntenii de Jos, vă invit să ne cunoaşteţi comuna, modul de viaţă, să ne fiţi alături de sărbători şi să fiţi partenerii nostri la nevoie. Tuturor care vizitaţi comuna Muntenii de Jos virtual vă adresez salutul meu şi al întregii echipe din Primărie.